duminică, 30 iunie 2013

Pauză, vacanță, jurnal

Unu. Pauză. Din noaptea asta. Două săptămâni. Pa.

Doi. Vacanță. Din noaptea asta. Două săptămâni. Pa.

Trei. Jurnal. Am scris câteva rânduri joi, dar nu reușesc să mă adun suficient cât să le recitesc, eventual să le rescriu. E o plăcere să mergi cu trenul. O jumătate de oră, în fața mea a stat un domn care a ocupat ambele scaune, fără să se străduiască. Așadar, nu puteam să-i fac vânt de pe locul ce mi se cuvenea pe drept, drept oferit de biletul călătorului cu CFR-ul. Și m-am mulțumit cu locul de vis-a-vis. După cele treizeci de minute, domnul a coborât. În fața mea, se așează o doamnă. Fustă lungă, până în pământ, maro. Bluză albă, taior negru, ochelari, păr prins în coadă la baza gâtului. O carte de rugăciuni în mână. Mi-a fost efectiv rușine când am început să mă aranjez puțin, înainte de destinație. [Știu că nu-i frumos să faci asta în public, dar nu prea aveam unde altundeva.]

Ascultam Vivaldi și Bach. Citeam Sartre. Bine, nu citeam, urmăream liniile, gândurile mele erau, oricum, în altă parte. Privesc în dreapta. Lângă mine, o doamnă și un domn. Drăguț. Încerc să nu mă uit, dar nu pot. Doamna privește printr-un album. Un album cu copertă albă, de plastic, plin cu fotografii. Zâmbesc, pentru că, din nou, nu pot să mă abțin. E frumos. E frumos că mai există oameni care developează fotografiile și le țin în albume.

Reproducerea rândulețelor scrijelite în carnețelul meu cu nuferii lui Monet:

"27 iun 2013
11:27
Vivaldi-4 anotimpuri
Amintirile mele cu Gara de Nord sunt vagi și puține. Aproape că-mi e ușor să-mi imaginez că n-am fost niciodată acolo. O revistă "Pisica" cumpărată în grabă -ediția de decembrie, cu calendar-, un peron imens, tonuri domninante de bej și maro. "Nu prea le ai cu trenurile, nu?" Într-adevăr. Nu. Poate o să încep acum. Sau poate o să mă lecuiesc de călătoriile feroviare. Nu numai că totul e relativ-totul e și încet [sunt foarte sigură că am vrut să scriu "incert"]. (J.P. Sartre - "Cuvintele" )

11:49
Mizil. Ce ciudat mi s-a părut! Nu cred că am vreo amintire cu Mizilul, dar imaginația îmi invoca o clădire de cărămidă roșie. Fals.
Ce străin mi s-a părut Buzăul... Loc pe care săptămâna trecută îl numeam "acasă", acum a fost doar o altă gară. Doar borna de "Felicitări, ați trecut de primele 30 de minute!"
Ce ușor trece timpul când ești stresat. Când ești emoționat... Bucureștiul îmi pare la fel de departe ca întotdeauna. El, pe de altă parte, pare să-mi fie din ce în ce mai aproape."

Sfârșit. Sartre îmi face poftă să scriu, la fel cum Bach îmi face poftă să plâng, iar Martin Page îmi face poftă să iubesc. Cred că am vrut să scriu, la un moment dat, și cum m-am simțit când am coborât din tren. N-am apucat. O să scriu acum. În primul rând, senzația amețitoare, pentru câteva secunde, că sunt în Padova. În al doilea rând, m-am simțit mică și uitată și a nimănui-senzație care a continuat, spre nefericirea mea, suficient de mult.

Am reușit să înghesui trei posturi micuțe într-unul mare. Aproape se oprește și ploaia, iar eu am ratat-o scriind. Am o stare perfectă de a scrie la "Confesiune Omului-Bocanc" și de a arunca cu noroi în specia umană. Cacofonie observată și intenționată.

Pa. Ne vedem în două săptămâni.

joi, 27 iunie 2013

Sondaj: numele blogului

Când am creat blogul, am fost sigură că n-o să-l schimb niciodată. Că va avea mereu același nume și același template, cu vechea poză "Shut up and do it!" ancorată în fruntea paginii. Am crescut. M-am schimbat. Și vreau ca blogul să crească împreună cu mine, asta incluzând și schimbări.

Când am schimbat template-ul, v-am întrebat. Rezultatul sondajului e încă în partea dreaptă a paginii. Acum, cred că a cam venit timpul să-i schimb și numele, cu ceva sugestiv și totodată care să mă reprezinte. Așadar, după o discuție cu o prietenă foarte, foarte, foarte bună și dragă, am ajuns la...Mary Syndrome.

În sfârșit, votați, cât aveți ocazia să vă exprimați liber.

marți, 25 iunie 2013

Despre corespondenţa dintre fantezie şi realitate

Vreau să fie clar că atunci când decizi să ai o relaţie cu cineva, îl iei aşa cum e. Fără să-i reproşezi nimic. Fără să încerci să-l schimbi. Îţi convine, bine. Nu-ţi convine, pa. Suntem vreo 7 miliarde pe planetă, n-ai cum să nu găseşti unul sau una care să fie pe placul tău.

E ca atunci când îţi iei o maşină. Îl iei la un test-drive. Doar că nu vrei să-i testezi schimbătorul de viteze. Vrei să-i testezi capacităţile, să vezi cât poate duce, cât de repede, cât de mult. Nu eşti satisfăcută? Renunţi. În niciun caz nu cumperi o maşină foarte scumpă dacă nu e 100% în concordanţă cu dorinţele şi aşteptările tale. De la capacitatea motorului la dimensiunea roţilor la, de ce nu, schimbătorul de viteze. Dacă vrei o Corvette, nu pleci cu o Dacia Logan. Iar dacă vrei un Trabant, nu te avânţi la un Maserati. Nu-ţi iei Dacia gândindu-te că o să o transformi, că-l suni pe X-zibit să-ţi "pimp-uiască" maşina. Dacă vrei Trabantul albastru, nu-l cumperi pe cel galben, făcându-ţi planuri să-l vopseşti. De ce să te complici, când există deja ceva perfect pentru tine?

Nu în ultimul rând, trebuie să te întrebi cât poţi duce TU. Dacă nu eşti în stare să mergi pe bicicletă, degeaba visezi la un Harley. Te minţi singur că o să ajungi la aşteptările motocicletei, dar tot ce vei face va fi să o iroseşti, plimbând-o prin cartier, când altcineva ar fi putut s-o folosească la adevărata ei valoare, în scopul pentru care a fost concepută.

Cam aşa stă treaba şi cu relaţiile. Nu-ţi convine, spui pas, mergi mai departe. Nu faci compromisuri de la început, dacă nu găseşti pe cineva care să-ţi pară potrivit din prima. Şi nu ţinteşti mai sus decât poţi ajunge. Un partener net superior poate o să te înalţe puţin, dar dacă discrepanţa e mult prea mare, o să te frustreze. O să începi să-ţi pui întrebări. O să încerci să te schimbi ca să-i fii pe plac, iar el o să-ţi răsplătească efortul disperat cu o despărţire pe măsură.

vineri, 21 iunie 2013

Despre ce scriu alții

Pe principiul: "Am mâncat supă alfabet și m-am căcat o proză mai bună decât ce scrii tu". Gluma nu-mi aparține, dar se potrivește.

Scriam eu pe la începuturi despre cum urăsc blogurile tristăcioase. Nu mi-am schimbat părerea. Doar că între timp am ajuns să urăsc și oamenii care le scriu. Oamenii ăia care scriu atât de dramatic, de parcă mai au puțin și se cacă în mijlocul paginii de emoție.

Există două feluri de bloguri care merită băgate în seamă, referindu-ne strict la categoria expusă în postul ăsta. Blogurile dramatice decente, de calitate, pe care le respect, chiar dacă nu-mi plac.

Și bloguri care par scrise de puștoaice de 13 ani la menstruație. [Toate puștoaicele de 13 ani să se irite, vă invit.] Nu știu de ce au oamenii impresia că alții chiar APRECIAZĂ ce scriu ei. Nu-i deloc greu să arunci 500-1000 de cuvinte super-pompoase, care n-au legătură unul cu altul, să pară că ești un intelectual neînțeles și plin de probleme. În condițiile în care ești un copil prost/un adult prost//un boșorog prost, care n-are altceva de făcut decât să infecteze internetul cu prostiile lui. Dacă simțiți ceva în stomac, atunci e clar că vă taie căcarea, caz în care vă duceți LA WC, nu la PC. După care trageți apa, nu apăsați pe "Publicați". Capisci?

În continuare, fiind încă în culmea frustrării, nu pot să înțeleg de ce își laudă unii munca atât. Munca e mult spus, într-adevăr, dar există niște scârboșenii atât de plângăcioase pe care ochii mei le-au citit, încât simt nevoia să cumpăr un bax de lame și să le tai fiecare venă din corp autorilor. În continuare, nu înțeleg DE CE. PENTRU CE. Și, mai ales, PENTRU CINE. Cine dracul dracilor au ei impresia că le citește postarea infectă? Normal, alți copii de 13 ani cu diaree mentală și verbală, care vor să-și etaleze vocabularul bogat. Și așa se laudă între ei că "tu scrii superb!" "ba nu, TU scrii mai bine!" "nici nu se pune problema, e EXTRAORDINAR, categoric!" "nu, postarea ta e mai bună!" Vreau să-i împușc. Pot? Pot??

Urăsc oamenii ăștia și le urăsc frustrările exprimate atât de pompos, de parcă ei dețin secretul Universului. Copii, puneți mâna pe carte întâi, învățați ce-i aia literatură, proză, poezie, ce vreți voi, învățați cum se scrie, și DUPĂ aia lăudați-vă cu ce vomați pe pagină.

Despre veniri și plecări

Când omul are treabă, face orice, numai ce trebuie nu. Ca mine acum.

În general, când e vorba de o venire sau de o ajungere [a cuiva la mine sau a mea undeva], devin agitată într-un sens pozitiv. Nu mai am stare, fac gaură în podea, și rânjesc ca Leneșul De Pădure Violator.

Când e vorba de o plecare, a cuiva de la mine sau a mea de undeva, situația devine mai nașpa. Iar eu realizez brusc că, de fapt, sunt foarte atașată și nu vreau nicio plecare.

Am scris astea câteva fraze gândindu-mă la o experiență memorabilă, chit că n-a durat decât 3 zile. Mergând ieri pe stradă ascultând Daft Punk, am avut un flash-back din Praga, de la aeroport, la autobuz, la metrou, la hotel. Și mi s-a făcut, brusc, dor. Motiv pentru care acum aș pleca la Praga și m-aș muta acolo, ca să evit supărarea cauzată de plecare.

În același ton mai mult sau mai puțin vesel, sunt diverse trupe care-mi amintesc de diverse locuri, iar eu pic în visare și fac oamenii să mă întrebe dacă sunt ok.

Mini-listă:
  • Austria - Type O Negative;
  • Grecia - Electric Six;
  • Cehia (Praga, de fapt...) - Daft Punk.
Și așa, ascultând piese care-mi plac, mă trezesc suspinând și căutând bilete de avion...

P.S.: Praga. 

marți, 18 iunie 2013

Despre reacții

Pentru că sunt o vacă mică și drăgălașă, o să fac ceea ce nu se face niciodată. NICIODATĂ NICIODATĂ NICIODATĂ. Decât dacă vreți motiv de ceartă și despărțire, caz în care, nu cunosc metodă mai bună. O să fac o comparație.

Pornim de la premisa că mie nu-mi plac cine știe ce bărbații. De privit, da, sigur. De atins, pas. Motiv pentru care mai am, uneori, reacții ciudate atunci când un băiat pune mâna pe mine. Revenind. Ideea e că atunci când pui mâna pe o fată, trebuie să-ți amintești că e o FIINȚĂ, și nu un lemn. Așadar, n-o apuci și n-o tragi spre tine cu disperare. Un pont, care probabil mergea și la postarea despre sărut. NU e o idee bună să-i tragi capul tipei spre al tău. Dacă vezi că-l împingi ușor și ea nu mișcă [dă-i cu bățu', ia vezi, mișcă?] nu tragi de parcă vrei rolul principal în Sleepy Hollow. Dacă ești PESTE ea, cu atât mai mult, nu încerci să-i dai în cap cu propriul tău craniu, n-o crucifici ca pe Iisus și n-o urmărești în timp ce ea dă din cap stânga-dreapta doar ca să scape dracului de tine odată.

Pe de altă parte, dacă gagicuța în cauză vrea, atunci e ok. De unde știi dacă vrea? Nu știi. În niciun caz n-o întrebi: "Fă, vrei să te bruschez?" Nu, nu vrea. Nimeni nu vrea, decât cu precizare. Ideea în momentul respectiv e să fii pasional, nu neanderthalian. Altfel, poți foarte bine să-i tragi o bâtă-n cap și s-o târăști de păr la tine-n peșteră.

Ideea de la care am pornit, gândind postul ăsta într-un autobuz plin de oameni transpirați, este că am avut, recent, două tipuri de reacții la acest gen de comportament. Reacția 1: "Oh, ce căcat crezi că faci?! Ia mâna de pe mine! Ew! Ew! Cară-te." Reacția 2:"Mmm...ehehehe. Ok, whatever, I'm yours!" [Da, am reacții bilingve. Asta e. Deal with it.] Concluzia: e important CUM faci, nu CE faci. Și în niciun caz nu te arunci ca calu' cu dantura înainte. [Nu, încă n-am trecut peste asta, probabil n-o să trec vreodată, aia e.]

Acestea fiind zise, mă duc să mă culc. Pa.

duminică, 16 iunie 2013

Leapșa. Actualizare.

Am găsit o leapșa faină pe care o rescriu pentru că am mai făcut unele din chestii între timp.

Dat de baut la toti in bar/club - observaţie: era ziua mea. :-)
Balacit cu delfini
Catarat pe munte
Ferrari test-drive
Vizitat mumiile si piramidele din Egipt
Jucat cu o tarantula
Baie la lumina lumanarilor alaturi de cineva
Ai spus cuiva “Te iubesc!” si chiar ai simtit-o
Imbratisat un copac
Facut striptease
Bungee jumping – sarituri cu coarda elastica
Vizitat Parisul - observaţie: doar alături de cineva. A se subînţelege ce vreau să spun prin "cineva". :-)
Ai privit o furtuna pe mare
Privit rasaritul dupa o noapte alba
Vazut aurora boreala
Participat la un meci cu foarte multi spectatori
Urcat treptele pana sus al Turnului din Pisa - observaţie: prea scump, prea cald, prea aglomerat. Poate data viitoare.
Hranit cu legumele cultivate de tine - observaţie: nu le cultivasem chiar eu, dar ajutasem.
Ai atins cu mana un iceberg
Dormit sub cerul liber
Schimbat scutecul unui bebelus
Calatorit intr-un balon cu aer cald
Vazut o ploaie de meteoriti
Te-ai imbatat cu sampanie-OVER AND OVER AGAIN! Ce să zic, sunt o iubită snoabă.
Ai daruit mai mult decat ti-ai permis
Te-ai uitat noaptea la stele printr-un telescop
Ai ras ca Piticu21 intr-un moment total nepotrivit
Bataie cu mancare
Pariat la cursele cu cai
“Chiulit” de la serviciu
Ai invitat in oras un strain - nu a fost chiar invitaţie în oraş, dar pe aproape.
Bataie cu bulgari de zapada
Ti-ai xeroxat curul *italics* *italics* *italics*!!!!
Ai urlat din toti plamanii-Depeche Mode.
Imbratisat un miel
Ti-ai indeplinit o fantezie
Balaceala in mare la miez de noapte gol pusca
Ai facut dus rece ca gheata
Ai purtat o conversatie filosofica cu un cersetor
Ai vazut o eclipsa totala (fie ea de soare sau de luna)
Te-ai dat cu roller-coaster-ul
Dat cu parapanta
Ai dansat ca zapacitul intr-un club fara sa-ti pese ca cei din jur se holbau la tine
Sex la birou
Ai fost arestat, indiferent de motiv
Vopsit parul in culori traznite
Configurat de unul singur propriul PC
Omorat si gatit un animal
Furat prosoape/sapun/sampon dintr-un hotel
Ai invatat o limba, o arta de unul singur - am învăţat sarcasmul.
Vizitat Peru - dacă am o brăţară de acolo se pune? :-D
Baut propria urina ca sa supravietuiesti - nu sunt Bear Grylls. Better not drink my own piss.
Participat la o sedinta BDSM
Ai donat sperma sau ovule
Ai stat treaz/a mai mult de 50 de ore
Ai tras cu o arma de foc
Condus un motor
Ai frant inima cuiva - n-a fost cu intenţie
Plecat la mare/munte fara niciun ban in buzunar
Te-ai mutat intr-un oras strain si-ai luat-o de la capat
Ai luat droguri
Masturbare intr-un loc public
Ai facut pe cineva sa se supere pentru simplu motiv ca “poti” - asta fac ZILNIC. :-D
Ai avut grija de cineva o perioada indelungata de timp
Ti-ai tatuat o chestie total aiurea
Muls o vaca
Ai luat decizia de a deveni donator de organe dupa ce mori
Organizat un eveniment de mare anvergura
Mers in New York, facut cumparaturi in Manhattan si baut cafeaua in Central Park
Surf in LA
Pariat in Las Vegas
Contribuit la adoptarea unei legi care sa imbunatateasca modul de viata a cat mai multor oameni
Pilotat un avion
Mers intr-o croaziera si lenevit la soare
Invatat snowboarding
Mers cu cortul la mare
Mers la un festival de muzica unde nu cunosc pe nimeni de la care sa plec apoi cu noi prieteni-Urmează. Rammstein.
Invatat franceza - adică mă descurc, da' nu cine ştie ce. :-D
Sa gust din cel mai iute ardei :)
Sa merg un week-end in Amsterdam
Sa sar cu parasuta
Sa vad o lupta de cocosi
Sa merg in misiuni medicale
Sa imi iau un laptop de la AlienWare
Sa invat sa cant la un instrument
Sa mai dau jos cateva kg-Date jos, puse la loc.
Să învăţ rusă
Să mă mut în Rusia
Să fac carieră în advertising
Să-mi fac un tatuaj
Să public dracului odată ceva din ce-am scris
Să citesc clasici

Ei, da. E bine că mă țin de treabă. Mi-am găsit recent și lista cu ce vreau să fac înainte să mor. Mă țin de treabă și acolo. E bine. Toate bune și frumoase. Noapte bună.

P.S.: Dau leapșa mai departe cui o vrea, doar să-mi lase link.

sâmbătă, 15 iunie 2013

Despre sărut

Acesta nu este un tutorial și categoric n-o să învățați de aici cum trebuie întreprins acest schimb de bacterii pe cale orală. Nu. Este doar un articol scris cu scopul de a evita trecerea unor persoane prin niște experiențe similare alor mele. Sunt de părere că asta nu se învață în teorie, ci în practică.

Lucrul cu care aș vrea să încep e: spălați-vă pe dinți. Nu, nu poți să iei o gumă Orbit. Nu, nu e același lucru. Spală-te. Pe. Nenorociții ăia de dinți.

Într-o ordine aleatorie, câteva sfaturi din experiențe personale (nefericite):
  • NU mănânci usturoi în ziua respectivă. Eventual, nici în cea precedentă. Iar când fata face o figură de parcă l-a văzut pe dracu', nu întrebi: "ce?" Iar când te întreabă dacă ai mâncat usturoi, nu răspunzi: "Da, de ce?" Tu de ce crezi?! Voia și ea, era geloasă că n-ați mâncat împreună!
  • NU te arunci cu dinții în față de parcă acum te duci să te bați cu turcii. Dacă vrei să te arunci cu dinții în gâtul cuiva (sau orice altă porțiune de cărniță moale) e ok. Dacă te arunci cu dinții în dinții partenerului, meriți să fii sodomizat și ars pe rug. Nu știu, voi ăștia care faceți asta, ce încercați? Să testați cine are smalțul mai puternic?
  • NU încerci să-i faci duș. Nici cu limba, nici cu salivă. Are și el/ea apă curentă acasă, n-are nevoie de o baie în fluidele tale.
  • NU vorbești când vă sărutați. Dacă vrei să-i spui secretul vieții și al universului, te oprești, te desprinzi, îi spui, reiei. Gagica nu aude cu cavitatea bucală, așa că degeaba vorbești în gura ei, n-o să înțeleagă mai bine. Și o faci și să spună lucruri ca: "Tu nu poți să taci nici când ești cu gura-n gura mea?"
  • Dacă vezi că ființa cu care încerci acest mistic schimb de fluide încearcă să se desprindă, nu te agăți de ea cu disperare. O săruți doar, n-ai luat-o ostatică!  Mai ales dacă vezi că ea se trage de un gard, ca să scape de tine. Asta nu e o invitație la a continua. E o invitație la a face o incursiune în uterul mamei tale.
  • NU îi aplici o ventuză continuă de 40 de minute. Pupic. Pauză. Pupic. Pauză. Credeți-mă pe cuvânt, merge.
  • NU sunteți un stomatolog. Limba dvs. nu este un instrument stomatologic. Nici nu ajutați cealaltă persoană să-și vomite prânzul. Așadar, nu are ce să caute pe gâtul partenerului.
  • NU muști ca din salam decât dacă ți se precizează exact că îi place acest lucru. 
  • Cel mai oribil lucru mi se pare sărutul de dimineață. Mai ales dacă nu v-ați spălat pe dinți seara. În cazul în care partenerul dvs. este un psihopat care se trezește la 5, se spală pe dinți, se demachiază, se aranjează și se vâră la loc în pat, iar atunci când vă treziți, descoperiți o drăgălășenie, e ok. Pentru drăgălășenie. Pentru voi, nu. Vă duceți și vă spălați pe dinți. Nu-mi pasă ce ați văzut voi prin filme. NU e așa.
  • NU bei și nu fumezi înainte. O să ai un gust divin, de tomberon, care va atrage partenerul sau partenera fix spre altcineva.
  • Încearcă să nimerești gura. Știu că e o gaură mică și e greu, dar încearcă. Nu e cel mai frumos lucru din lume să fii sărutat de la nas până la bărbie, inclusiv. 
  • NU uitați să nu vă aruncați cu dinții în dinții celuilalt. [Am pățit de câteva ori treaba asta, așadar, consider că e deosebit de importantă.]
  •  NU mestecați gumă. Și NU o scăpați în gura partenerului. [Mai bine v-ați fi spălat pe dinți, cum am zis deja.]
Acestea fiind zise, mi-am amintit o glumă făcută de o prietenă atât de apropiată, încât am adoptat-o ca fiind gluma mea. O să scriu o piesă despre foștii mei prieteni și o voi numi "Spărgătorul de dinți". În încheiere, mi s-a cerut odată să descriu cel mai prost sărut de care am avut parte. A fost ca și cum înotam într-un râu de pești morți. Și din tot râul ăla de pești morți, eu am găsit cea mai mare, mai urâtă și mai moartă broască râioasă și am sărutat-o. Fin.

miercuri, 12 iunie 2013

Despre vicii

Această postare conține exclusiv experiențe personale și punctul meu de vedere.

1. Nu, nu vreau link la melodia lui Bitza, o știu și eu și îmi place. Acum, că am lămurit asta, să începem, zic.

Eu sunt dependentă de suficiente chestii. De ciocolată, internet, cafea, cărți. Lucruri la care nu am încercat să renunț pentru simplul motiv că nu văd rostul. Trebuie să fac și eu ceva, nu? Mai mult sau mai puțin util societății.

Cred că ascult Dir En Grey de vreo două ore. Asta era o paranteză, pentru că am dat "play" celor câteva melodii din telefon a nu știu câta oară. Mă rog.

Multă lume se întreabă, și pe bună dreptate, care-i faza cu băutura, țigările și drogurile. Despre droguri nu mă pronunț [vorbesc despre substanțe mai mult și mai puțin legale, la modul general], n-am luat niciodată, dar cred că ar fi interesant, cu riscul de a-mi prăji creierul, poate mi-ar ieși câteva picturi faine.

Despre alcool.
Unii beau doar așa, ca să se îmbete. Asta nu înțeleg. Alții beau doar ca să vadă lumea mai frumos. Asta pot să înțeleg, parțial. Eu beau pentru gust. Pentru că-mi place. Așa cum unii mănâncă ceafă de porc pentru că le place gustul, eu torn bere, vin roșu, șampanie, whiskey [mai rar], Jagermeister pentru că-mi place gustul.

Despre țigări.
Cred că prima dată am fumat când aveam vreo 3 ani, pentru că tatăl meu e iresponsabil. A doua oară, aveam vreo 8 ani, atunci eram conștientă și curioasă. Prinsă, pedepsită, evident. A treia oară, să zic că a fost acum o lună. Motiv invocat: ieșirea bruscă din viața mea a unei persoane cu care obișnuiam să-mi petrec mai mult timp decât ar fi fost indicat. Deci, umplerea golului cu CEVA. Motiv real: stare de epuizare psihică și emoțională, în urma căreia am decis că sunt distrusă psihic și emoțional, așa că, idee bună, ce-ar fi să mă distrug și fizic. [Paranteză. Am hotărât cum mă sinucid. Scriu câteva cărți despre cât de mult detest eu societatea, după care mă spânzur în curu' gol într-o catedrală.] Concluzie: e un bun moment în care ai impresia că faci ceva, dar, de fapt, nu faci. Tot ce faci e să stai pe balcon și să belești ochii la trecători. Fain, nu? Mă rog, cam asta am făcut eu. Dar faptul că mai ai o preocupare îți dă dreptul la o liniște interioară și la câteva minute în care te gândești la diverse chestii, la ce faci cu viața ta, la ce-ai făcut cu ea până acum, la unde merge totul. După care stingi țigara, NU o arunci pe geam, pentru că ești civilizat, și îți reiei starea de prostie.

Despre cărți.
Când realizezi că viața e nașpa, vrei să fugi. Și unde altundeva, dacă nu în cărți? Dacă nu-ți convin cărțile, îți creezi propria lume. Și atunci scrii. Cărți. Oricum. Ideea era că nu-ți convine realitatea și fugi, te ascunzi, cauți ceva mai bun sau mai rău, oricum, diferit să fie. Și atunci citești. Așa cum fac eu. Cred că din toate, cititul e singurul la care nu aș renunța. Intelectuală mică și snoabă ce sunt.

marți, 11 iunie 2013

Farul




Vine pe valuri, în valuri,
Cu spumă, cu zgomot,
Se sparge de țărm.

Mătură scoici, mătură alge,
Meduze, moluște,
Și vânturi și ploi.

E-nvolburat, e negru, cu zgomot
Lăuntric, e lumină Divină, e
Făclie arzând.

E mare și rece și vine și vine
Și toți știm că acum nu poate
Fi dat înapoi.

Vine nebun, se lovește, se sparge
Și moare, iar valul e dus, scoicile-
Praf.

După el vine altul și altul,
E furtună pe mare, e Pedeapsa Divină,
E lumea de-apoi.

EL stă nemișcat și asistă spectacolul jalnic,
Și râde și plânge și strigă nebun,
Arată o cale, arată o viață, arată ce poate fi
un drum mai bun.

Își rotește privirea și face lumină, lumină pe mare,
Lumină în noi. Face ocoluri, lungi rotocoale,
Se sprijină-n beznă, tot alergând.

Valul vine nebun, iar se sparge, începe iar-
E tot un joc! Se joacă, și joacă, iar lui îi place,
În timp ce fundația devine scrum.

Lumina tremură, palpită,
Se stinge,
Revine iar.

E mereu acolo, răzbate cu bine la marinarii
Aflați în derivă. Le face cu mâna, le face cu ochiul,
Farul îi cheamă acasă mereu.

Marinarul plânge, se roagă, suspină,
Valul nebun îl poartă cum vrea el.

Furtuna e-n toi, marea se-agită,
Lacrimile cerului curg pe Pământ.
Se zguduie cerul, se zgudui-uscatul,
E totul numai o ploaie și-un vânt.

Iar el tot încearcă, și prinde o rază,
Mai aruncă zadarnic un jalnic ospăț
Pentru ochiul marinarului, ucis de beznă,
Chinuit de ani de zile și nopți.

I-o iluzie pașnică, un veșnic prieten,
E singurul veșnic ce-așteaptă pe țărm,
Așteaptă vaporul și marinarii, așteaptă
Un suflet găurit de nevoi.

Norii se zbuciumă, furtuna vine, iar marinarii
Plâng îngroziți. Faru-i așteaptă, le face cu mâna,
Zâmbește pentru ei, încet și trist.

Furtuna vine, furtuna pleacă, un vapor e în port,
Altul doar ce-a plecat. Valurile cântă, vântul suspină,
Lumina farului e-n loc apărat.

A luminat de-atunci întotdeauna,
Uneori cu folos, alteori-nu. Cert e că totuși,
Farul e unul, greu de atins, ghid veșnic
Al șirurilor de veselii și suspin.


Despre scris

Ok, chestia e că m-am blocat. Rău. Brusc. Mă uit la ce scriu alții, îmi vine și mie să scriu. Nu pot. Mă uit la ce-am scris eu, mă admir, mă felicit, vreau să continui. Nu pot. Un roman e în paragină pentru că am pierdut conexiunea cu personajele și mă gândesc că trebuie rescris. Un roman e pe pauză pentru că e semi auto-biografic și e îngrozitor de greu și de deprimant să-l scriu. Un roman e în stare de incertitudine pentru că nu mă simt în stare să-l continui. Un roman e în continuă desfășurare în capul meu, dar nu pot să-l pun pe hârtie/un document în Word pentru că mă blochez.

Concluzie, nu știu de ce sufăr sau nu sufăr, dar nu pot să scriu. Nimic. Așa că fac acum ceea ce fac eu de obicei. Mă plâng.

joi, 6 iunie 2013

Despre stări

În ultima săptămână am trecut prin toate stările posibile. De la depresie și disperare la o criză isterică de râs [provocată aseară, între orele 22:30 - 00:00 de o discuție cu o prietenă dragă, în legătură cu Marea Britanie care colonizează tot ce prinde - inside joke- ]. Revenind. Mi-e greu să scriu coerent, dat fiind că n-am mai trecut pragul școlii de luni, ceea ce înseamnă că nu știu nici ce zi este, nici de la cât încep orele la care mă duc [excepții cu prezența obligatorie]. Revenind. Ziceam ceva despre stări...

Din ce-mi amintesc, am trecut prin toate stările pre-examen. Optimism, disperare, pesimism, miserupism, resemnare. Inclusiv prin euforie, provocată de o Irish Coffee care era 50% whiskey și 50% ness mult prea tare. Lucru care a rezultat în 60 de minute de cântat "La vie en rose" la telefon, cu o altă prietenă. [Da, nici eu nu-mi explic cum mă mai suportă oamenii ăștia.] Prin depresie, cauzată de faptul că nu dau de partenerul meu de speaking. De disperare, când am zis că o să fiu singura persoană din lume care moare în timp ce dă CAE. De resemnare [Hai, e ok, nu-l iau, mai dau o dată, e ok.] Acum sunt în stadiul de miserupism. Oficial, mi-am băgat picioarele pe toate planurile. Absolut toate planurile. Și e bine.

Aștept cu interes ziua de sâmbătă, când o să am fața curcubeu. Sper cu tărie să nu leșin pe foaie, să nu-mi sară ochii din orbite, să nu-mi cadă degetele, să nu-mi curgă sânge din nas [asta nu știu de unde a apărut]. Știu că nu scriu coerent, nici nu-mi propusesem [nici nu prea-mi pasă], dar mă gândesc din nou că vine examenul peste 2 zile și parcă iar îmi vine să trec prin toate stările mai sus menționate. Așa că mă duc să-mi mai fac un Irish Coffee și să mai învăț câteva prepoziții....

luni, 3 iunie 2013

Impersonal II

Tribut lui Martin Page şi unui Eu apus.

O să treacă, îmi zic. E din cauza vremii. Mă uit afară şi văd cum îmi plouă în inima găunoasă. Privesc introspectiv şi realizez că n-are unde dracu' să mai plouă, deja sentimentele au curăţat zona, s-au urcat în bărcuţe de salvare şi au pornit care-ncotro. Asta explică, probabil, de ce am sentimente pentru atât de mulţi oameni... Mă uit în jos şi-mi văd reflexia în cană. Earl Grey, cu trei cuburi de zahăr şi două linguriţe de cianură. Mhm, aşa îmi place ceaiul, dimineaţa, la prânz, seara, la miezul nopţii. La orele rezervate pentru iubiri tainice şi pentru depresii interogative. Din nou pe geam-plouă şi mai tare. Mă zgârie pe creier, zic eu, şi mai iau o gură din ceaiul amărui. Mă întreb unde e şi când a plecat. Mă întreb asta de ani, fără să caut un răspuns, simţind doar că simpla întrebare mă linişteşte. Mă trezesc noaptea strigând după fantoma asta ce-mi lipseşte. Pictez, desenez, scriu, citesc, compun-toate cu aceeaşi întrebare în minte: unde dracu' eşti? Dacă ne-am reîntâlni, vreodată, nu ştiu ce i-aş zice. Probabil ne-am certa. I-aş arunca în faţă că m-a părăsit şi că aveam nevoie să fie acolo, iar fantoma mi-ar răspunde că a fost necesar să plece. E ca Moş Crăciun. Ca Iepuraşul de Paşte. Odată ce creşti, te părăseşte... Cred că am zâmbit puţin, sau cel puţin aşa îmi spune geamul. Mai zâmbesc, uneori, involuntar. Afară plouă tare. Plouă şi din ochii mei, observ, când picăturile ajung în cană. Un strop de ceai fierbinte îmi sare pe mână. "Mi-e dor de tine", şoptesc, proptindu-mi capul în geam.

Cuvinte rosiste în van, gânduri şi simţiri pentru cineva care nu mai există. Aş putea să le ţip continuu, să le scriu în piatră, să fac scheme despre ele şi ar fi tot în zadar. Pentru că eu nu mai sunt acolo să le răspund...

sâmbătă, 1 iunie 2013

Despre relaţii în stadiul final

N-am vrut să zic "Despre despărţiri", pentru că ar fi sunat cam urât. Aşa, sună ca o boală. Ceea ce şi e, de fapt, o boală, o interdependenţă, o scăpare de moment. În fine. Consider că am suficientă experienţă în domeniu cât să scriu câteva lucruri pe tema asta. Un număr generos de foşti iubiţi, care-au stat pe lângă mine între 4 zile şi 2 ani.

Despre relaţiile din milă

Nu. Nu. Doar...nu. Niciodată. NICI. O. DA. TĂ. Nu. E cel mai idiot lucru pe care poate să-l facă cineva. Nu am avut niciodată o relaţie din milă. Nu m-am legat la cap cu cine ştie ce fraier, nici n-am s-o fac. Compromisuri, însă, da. Dacă un tip care arată de parcă mai are puţin şi plânge te ia de mână, nu poţi să-ţi retragi mâna şi să strigi: "BOULE, DĂ-MI DRUMUL!"-cum aş fi făcut în mod normal. Stai cu mâna în mâna lui şi speri să se termine cât mai repede. Dacă ajungi să ai şi sentimente pentru el, atunci voila, ai o relaţie.

Al doilea lucru, pe care, recunosc, l-am făcut -recent, chiar- este să nu te desparţi de cineva din milă. Foarte greşit. Te minţi pe tine şi-l minţi şi pe celălalt, iar asta doar pentru că tu nu eşti suficient de tare cât să pui punct. Dacă nu vă înţelegeţi, n-are rost. Dacă nu te simţi atrasă de el sau de ea, n-are rost. Dacă-ţi vine să verşi când se apropie şi vrea să te sărute, efectiv, n-are rost. Aşadar, nu faceţi ca mine. Nu-i ţineţi 3 săptămâni la distanţă cât mai mare, doar ca să vă faceţi curaj să spuneţi pa. Spuneţi pa din prima şi aia e.

Tranziţie

Asta nu înseamnă, totuşi, că încurajez despărţirile din prostii. Dacă ţie îţi place verde şi lui  îi place albastru şi vreţi să cumpăraţi un set de farfurii, el insistând să fie albastre, tu insistând să fie verzi, ajungeţi să urlaţi unul la altul în mijlocul magazinului şi să vă despărţiţi chiar acolo, la raionul cu articole de ceramică. Ce puteţi face, în schimb, e să cumpăraţi DOUĂ seturi, şi fiecare să mănânce din farfuria care-i place. Sau să cumpăraţi nişte farfurii maro [care mie îmi plac mai mult decât cele verzi şi cele albastre], şi să evitaţi cearta.

Ideea din paragraful precedent este că n-are rost să vă despărţiţi din tâmpenii, indiferent de cât timp sunteţi împreună. Dacă e intervalul o săptămână-o lună, e aiurea, pentru că nici n-aţi apucat să vă cunoaşteţi. Dacă e intervalul o lună-şase luni, e aiurea, pentru că nu puteţi comunica. Dacă au trecut mai mult de 6 luni şi totul mergea perfect şi vă despărţiţi din cauza unui motiv precum culoarea farfuriilor, este ok, sunteţi cretini, mai bine că v-aţi despărţit şi că nu vă înmulţiţi.

Despre compromis

Mie mi se pare că ăsta e cel mai important lucru. Să fii în stare să faci un compromis. Chiar crezi că o să crăpi dacă alegeţi farfuriile albastre? Chiar crezi că o să-ţi pice lumea-n cap dacă le luaţi pe cele verzi? E atât de greu să concepi că şi celălalt are o OPINIE şi o DORINŢĂ? Da, e greu. Eu nu zic să te laşi călcat în picioare. În niciun caz. Niciodată. Doar că, uneori, orgoliul este tembel. Şi, brusc, culoarea farfuriilor devine centrul Universului. Doar aşa, să-i arăţi tu cine-i şefu'. Cine conduce în relaţia aia. Ceea ce mi se pare absolut tâmpit. Dacă nu sunteţi la egalitate, atunci de ce dracu' mai sunteţi împreună? Vrei un sclav, ia-ţi un sclav, atunci, nu un partener! Există lucruri la care poţi să renunţi, uneori, pentru bine vostru. Pentru că, până la urmă, o relaţie înseamnă şi compromis. Mai ales. Culoarea unor farfurii nu e un principiu pe care ţi l-ai impus. Sunt doar nişte chestii de pe care mănânci şi atât. Nu ţi-a zis nimeni să faci nudism, nu ţi-a zis nimeni să te tăvăleşti cu toată Europa, nu ţi-a zis nimeni să mănânci exclusiv carne restul vieţii [tu fiind vegetarian]. Sunt doar nişte farfurii. E ceva insignifiant, iar tu n-ar trebui să dramatizezi.

Normal, există oamenii de tipul cum-vreau-eu. Orice se face cum vor ei. Recunosc, eu sunt o vită încăpăţânată şi fac, de cele mai multe ori, parte din categoria asta. Totul trebuie să fie cum vreau eu. Doar dacă nu lucrez în echipă, caz în care ţin cont de ce vrem toţi. Sau dacă nu sunt într-o relaţie, caz în care scrâşnesc din dinţi şi mă gândesc că n-o să fac o combustie spontană dacă lucrurile se fac şi cum vrea celălalt. Nu, nici mie nu îmi e uşor să accept compromisul. Dar, uneori, chestia e că trebuie. Şi dacă nu eşti în stare să accepţi chestia asta, atunci n-ar trebui să chinui şi pe alţii.

Tranziţie

Compromisul nu se aplică doar în relaţiile amoroase, ci şi în cele de prietenie. Mai ales. Prietena ta este creştină. Se duce constant la biserică, ţine post, se spovedeşte, se împărtăşeşte, crede în Dumnezeu, e foarte încântată de ideea asta. Tu eşti agnostică. Nu te duci la biserică, n-ai treabă cu creştinismul, tu ai o religie proprie. Greşit: vă daţi în cap strigând: IDEEA MEA E MAI BUNĂ! Corect: nu discutaţi acest aspect. Ea nu-ţi bagă pe gât creştinismul, tu nu-i bagi pe gât ideea de a fi agnostic, vă înţelegeţi minunat.

Despre despărţire

Am ajuns la partea mea preferată. :D Jivină îmbuibată cu salată şi iaurt ce sunt. Despărţirea. N-are rost să dezbat despărţirea pe cale amicală, care e întotdeauna de preferat, şi niciodată realizată. Ăsta e cazul perfect. Cazul general este Urletul. Urletul poate avea diverse forme:

Urletul 1.0:
Frustrarea răbufneşte din voi şi urlaţi unul la altul. Sau unul urlă şi unul ascultă. Or să se audă toate reproşurile posibile, de la nu ştii să speli vasele, la îmi trebuia o lupă ca să văd unde e, la ai un cur aşa mare, că mi-ai aplatizat-o, de-aia îţi trebuia lupă, vaca naibii. Acest tip de urlet este foarte comun. Dacă despărţirea e definitivă, se lasă cu înjurături şi vorbe urâte despre celălalt. Dacă nu e definitivă, se lasă cu sex de împăcare, care e foarte, foarte, foarte bun. [Nu că aş şti, dar bănuiesc. Bunul simţ îmi dictează că trebuie să fie. Eu doar mă despart şi gata, la mine nu se lasă cu sex de împăcare, ci cu priviri urâte.]

Urletul 2.0:

Cineva plânge.

Urletul 2.1:
Ea plânge. El ţipă. Sau. Ea plânge. El încearcă s-o calmeze. Oricum ar fi, amândoi s-au săturat, dar nu ea a decis să pună punct. Aşa că acum plânge de frustrare, de nervi, din cauza ideii de timp pierdut şi din cauză că s-a terminat. În urma acestui urlet, demnitatea este diminuată considerabil.

Urletul 2.2:
El plânge. Ea se uită la el şi se gândeşte că e un fătălău nenorocit şi că a făcut foarte bine că i-a dat papucii. Demnitatea este diminuată considerabil.

Urletul 3.0:
Probabil cel mai comun. Asta e relaţia care se încheie cu cineva urlând: "NU! NU PLECA! EU TE IUBESC! CUM POŢI SĂ MĂ LAŞI AŞA?! CHIAR NU-ŢI DAI SEAMA CÂT ÎNSEMNI PENTRU MINE?! TOT CE-AM AVUT N-A ÎNSEMNAT NIMIC?!?!" De obicei, se combină cu urletul de tip 2.0 . Demnitatea este deja un concept inexistent, disperarea instalându-se cu succes. Asta mi se pare cea mai tâmpită chestie pe care o poţi face. Toată lumea ştie că te doare, da. Normal. Te ataşezi, intervine rutina, intervine obişnuinţa de a te trezi lângă el sau ea dimineaţă, de a-i face cafea, de a merge la plimbare îmăreună, la 17:30, în fiecare miercuri. Brusc, toate astea dispar. Şi tu realizezi asta într-o fracţiune de secundă. Aşadar, ce faci? Ţipi. Cu disperare. Încerci să te agăţi de ce-a fost, invoci sentimente care nu mai există, amintiri care pentru tine înseamnă enorm, dar pentru celălalt nu mai înseamnă nimic.

De ce. Asta e singura mea întrebare. Nu zice nimeni să nu te gândeşti la foşti sau la foste. Doar că nu e necesar să-i şi informezi în legătură cu asta. Când se termină o relaţie, se termină şi gata. Accepţi şi treci mai departe. Poţi să plângi până creşti nivelul oceanului planetar, câtă vreme o faci în intimitatea casei tale, şi nu în faţa persoanei care te informează că s-a terminat. Astfel, rămâi măcar cu demnitatea.

Personal,

Eu nu mă dau cu capul de pereţi. Nu plâng. Nu urlu. Nu de faţă cu el, cel puţin. De la mine n-o să se audă niciodată: "NU PLECA, TE IUBESC, EŞTI VIAŢA MEA!" Dacă el decide să plece, bine. "Fine with me", cum zice englezu'. Eu nu am ţinut niciodată pe nimeni legat de mine şi nici n-o s-o fac vreodată. Nu îmi place să mint şi nu îmi place să fiu minţită. Deci, nu există niciun motiv pentru care să implor ceva ce nu mai e. A, că nu-mi convine şi că o să-mi fie dor, e altă treabă. Dar măcar îmi va fi dor cu demnitate, concept pe care mulţi nu-l au, lucru care pe mine mă enervează.

În încheiere, 

Aviz foştilor mei prieteni. Nu-i frumos să spui căcaturi despre o persoană pe care pretinzi că ai iubit-o. Nu e ca şi cum n-aş afla.

Sper că toată chestia asta, pe care cred că am scris-o într-o oră, să fie de folos cuiva, vreodată. N-o să vă aducă înapoi iubirea pierdută, n-o să rezolve problema culorii farfuriilor, dar măcar o să vă lase demnitatea intactă, la locul ei.

BONUS!

Despre perfecţiune şi schimbare.

În momentul în care cunoşti pe cineva şi îţi place, nu te gândeşti "Hmm, merge, dacă s-ar mai tunde puţin şi şi-ar lua altfel de haine, ar fi perfect/ă!" Nu. Îţi place şi gata. Aşa cum e. Aşa că de ce să încerci să-l/o  schimbi? Dacă ar fi perfect, ar fi banal. Când decizi că-ţi place de cineva, îţi plac şi calităţile şi defectele, poate defectele mai mult, chiar, pentru că te face să realizezi că e ok să nu fii perfect. Dacă nu vrei pe cineva care să fie cum e el sau ea, pe cineva cu personalitate şi gândire proprie, atunci ia-ţi o păpuşă, îmbrac-o aşa cum vrei, tunde-o, vopseşte-o, unde o pui, acolo stă, nu te contrazice niciodată, totul e perfect.

Mie-mi plac oamenii imperfecţi. Oamenii care sunt oameni, nu zei. Poate e un lucru care mă supără, cum ar fi că are părul cu 2cm mai scurt decât mi-ar plăcea, poate e un lucru care mă enervează, cum ar fi că se pune în faţa TV-ului când eu încerc să mă uit la Neveste Disperate, poate e un lucru pentru care îmi vine să-l omor, cum ar fi că lasă pliculeţele de ceai prin casă oriunde îi vine. Asta nu înseamnă că o să încerc să schimb chestiile astea. Că o să încerc să schimb persoana de lângă mine până când se pliază perfect pe ce-mi doresc eu sau pe ce-mi imaginez eu. Aşa că o să reproduc aici un citat din "Mary fiind sinceră": "Eu te plac pentru cine eşti, nu pentru cine ai putea să fii". Nu e normal şi sănătos să fiţi perfecţi, să nu vă certaţi niciodată, să fiţi cuplul pe care toţi îl invidiază. Probabil că o să vă măcelăriţi reciproc, dacă sunteţi aşa.

Totuşi, nu zic să nu atrageţi atenţia. "Pune şi tu pliculeţele alea la coş", "Vezi că eu mă uit la serial", "Laşi capacul de WC ridicat". E perfect ok. Câtă vreme nu însoţeşti asta cu un "te părăsesc dacă nu faci cum spun eu!!!!"

Cel mai rău lucru la a încerca să schimbi pe cineva este faptul că n-o să-l mai iubeşti. O să-i înlocuieşti tricourile cu cămăşi, blugii cu pantaloni de stofă, frizura ciufulită cu o tunsoare elegantă, bascheţii cu pantofi. După care o să-i spui: nu te mai recunosc, nu mai eşti omul de care m-am îndrăgostit. HAI, NU ZĂU. Vaco. Atunci lasă-l aşa. Lasă-l să fie el, el de care te-ai simţit atrasă în primă instanţă, el cu care ţi-ai dorit o relaţie, el care nu e perfect, dar e ok, pentru că nici tu nu eşti.